Cheltuieli fabuloase
Pantofii Cenusaresei celebre
Cea mai scumpa pereche de pantofi valoreaza 2 milioane de dolari si are nu mai putin de 565 de diamante atasate. Pantofii au fost creati de Stuart Weitzman si purtati de cantareata Alison Krauss la Oscarurile din 2004.
Pantofii nu sunt
doar un accesoriu. Sunt o obsesie. Spre exemplu, americanii cheltuie
aproximativ 17 miliarde de dolari in fiecare an pe incaltaminte. Insa mai putin
de 1% dintre ei dau peste 1.000 $ pe o pereche de pantofi. Pentru ca pretul sa
fie mai mare de 1.000 $, pantofii trebuie sa fie din piele de aligator si sa
poarte o semnatura cunoscuta cum ar fi, de exemplu, Manolo Blahnik, zeul la
care se inchina Carrie Bradshaw in serialul „Totul despre sex”. „E normal sa
avem preturi peste 1.000 $”, spune el, „atata vreme cat clientele noastre
tocmai au dat 7.000 – 8.000 $ pe un costum Chanel”.
Iar vedetele se dau in vant dupa acesti pantofi. Gwen Stefani e considerata una dintre cele mai bine imbracate femei din showbiz. Ei bine, fiecare pereche din garderoba ei depaseste 2.000 $, iar colectia personala se ridica la peste 500. Recordul il detine o pereche de sandale cu platina si diamante care atinge 800.000 $. Julia Roberts se declara o femeie simpla. Dar aceasta femeie „simpla“ are in garderoba pantofi care totalizeaza 3 milioane $. Iar Cindy Crawford e dependenta. O intelegem, mai ales ca a probat mii pe catwalk. Cea mai scumpa pereche pe care o detine atinge 500.000 de dolari. Iar in ceea ce-o priveste pe Madonna, ei bine, o pereche de cizme din garderoba ei, incrustate cu diamante, a atins suma record de un milion de dolari!
Foto: NORTHFOTO, REUTERS
Articol de Andreea Groza aparut in: nr.31/mai2008












