Somnul cumparatorilor naste monstri
Shoppingul, marea pasiune a femeilor (si nu numai!) poate fi, uneori, marele dusman al mediului. Printr-un comportament orientat catre consum in exces, suntem tentati sa ne gandim la nevoile noastre imediate, fara sa tinem cont de pericolul ce ne pandeste pe termen lung. Cumparam mai mult decat e necesar, iar obiectele cu care ne inconjuram sunt adesea extreme de poluante. Tocmai din acest motiv, populatia din tarile civilizate a invatat sa respecte si sa protejeze natura, ca fiind principala sursa de aprovizionare in mai toate ramurile de activitate si, nu in ultimul rand, principala sursa de sanatate.
Miscarea
eco, ce a luat amploare in 2007, a ajuns astazi mai mult decat un trend, este
un stil de viata, o necesitate. De la mancare, ambalaje sau jucarii, pana la haine,
masini, electronice, surse de energie si chiar orase, totul tinde sa fie eco. Oamenii
se reinventeaza zilnic motivati de un singur tel: acela de a salva planeta...
sau ce a mai ramas din ea! Incepe si tu, chiar de azi, sa fii mai responsabila
si nu-ti uita acasa spiritul eco, inainte de a porni o sesiune de shopping.
Nemuritoarea
lista de cumparaturi
Clasicul
plan pe care gospdinele il urmeaza invariabil atunci cand merg la piata poate
fi adaptat cu success si celei mai fitoase descinderi prin magazine. In lipsa
unei liste alcatuite inainte de a porni la cumparaturi, ai fi tentata sa-ti
achizitionezi tot ce vezi cu ochii. Adevaratii aparatori ai mediului nu cumpara
decat strictul necesar pe principiul “consum minim, deseuri putine”. De altfel,
lista de cumparaturi este si o buna metoda de a economisi bani.
Fa-ti
cumparaturile aproape de casa
E
adevarat ca shopping-ul la Milano este mult mai interesant decat cel in
Bucuresti, acesta din urma fiind la randul lui mai permisiv decat cel din
Calarasi. Insa, pentru un mediu curat si sanatos este de preferat sa-ti
restrangi aria de actiune la zona in care locuiesti, daca nu cumva ti-ai
achizitionat recent o bicicleta. Vei preveni astfel emisiile poluante produse
atunci cand te deplasezi pe distante mari cu autovehiculul. Daca totusi nu poti
evita deplasarea, foloseste transportul in comun (autobuz, tramvai, metrou,
tren, avion etc.): lasadu-ti masina acasa vei mai scuti atmosfera de o “portie”
de emisii poluante.
Recicleaza pungile
Cu siguranta ai acasa, indesata intr-un
sertar, o provizie serioasa de pungi, primite odata cu cumparaturile. Ia cateva
cu tine atunci cand pornesti din nou prin magazine si refuza-le pe cele pe care
ti le ofera vanzatoarele, mai ales sunt din plastic. Acestea nu sunt bio
degradabile si reprezinta o amenintare la adresa mediului inconjurator. Acelasi
lucru se poate spune si despre sticle, pahare, tacamuri si orice fel de produs
din plastic.
Atentie la impachetat!
Una dintre strategiile de marketing
ale producatorilor este de a scoate un ban in plus de la clienti prin
intermediul ambalajelor. Nu te arunca asupra produselor frumos impachetate,
acestea sunt, de cele mai multe ori, neprietenoase cu mediul, mai ales daca
sunt din plastic. Nici cele din hartie nu sunt de neglijat. Atunci cand
putrezeste, hartia emite gaz metan, principalul vinovat pentru ingalzirea
globala. Economisind si recicland hartia salvam copacii si implicit natura.
Cauta siglele eco
Daca un
produs este prezentat clientilor ca fiind ecologic, nu trebuie s-o iei ad
literam. Verifica siglele lipite sau tiparite pe ambalaje, este important
ca cel putin o organizatie serioasa sa fi verificat natura respectivului
produs. De exemplu, Energy Star
certifica eficienta energetica, iar sigla ae garanteaza ca cel puþin 95%
din ingrediente sunt ecologice.
Alege mancarea organica si cosmeticele
eco
Alimentele
eco sunt absolut naturale, in componenta lor nu intra aditivi alimentari,
organisme modificate genetic, hormoni si nu sunt procesate. De asemenea,
cosmeticele eco nu prevad in componenta lor agenti de colorare, parfumuri
sintetice, aditivi, conservanti si nu sunt testate pe animale.
Eco – moda
In utima perioada majoritatea
designerilor vestimentari s-au inghesuit sa lanseze colectii eco, din materiale
naturale: bumbac, in, canepa. Tesaturile sunt extreme de confortabile si vei
uita, in scurt timp, de ciorapii tai din poliamida sau de helanca din elastan.
Nu cumpara baterii portabile
Dintre toate deseurile menajere,
aceste baterii se evidentiaza ca fiind cele mai poluante. Metalele grele din
componenta lor (mercur, nichel, plumb, cadmiu, litiu) se scurg in sol si ajung,
in cele din urma, in panza freatica. Alege acumulatorii (baterii reincarcabile),
ai producatorilor consacrati, acestia au o viata mai lunga. Dupa epuizare,
returneaza bateriile magazinelor specializate in comercializarea lor, din 2008
sunt obligate sa le primeasca inapoi!
Articol exclusiv online.
Foto: 123RF
Articol de Diana Suciu









