Noutati

Gemenele Olsen, in razboi? Mary Kate si Ashley Olsen incearca din rasputeri sa se evite una pe ...

Timbaland s-a casatorit Producatorul muzical Timbaland (37), care s-a casatorit cu agentul de ...

Portia de Rossi si Ellen DeGeneres au stabilit data nuntii Actrita Portia de Rossi si comediana Ellen DeGeneres au stabilit data ...

Kate Moss, cu sanii goi in Turcia Deschiderea oficiala a expozitiei Tales of the Subconcious din ...

mai mult

 

Tips & Tricks

 

Sondaj

Cand ti-ai facut ultima oara un set complet de analize?

acum 6 luni
acum un an
acum cativa ani
nu mai retin

 

Concurs

Special

Chimie, dar cu masura

Sunt in jurul nostru. Ne inconjoara din ce in ce mai mult, se gasesc din plin in cosmetice, sapunuri, textile etc. Unii spun ca isi au rolul lor bine stabilit. Numarul celor care le contesta creste simtitor de la an la an. Suntem atat de obisnuiti cu ele, caci despre chimicale e vorba, incat nu ne putem imagina viata fara efectele acestora. Secretul este simplu. Rezida in a cunoaste si a face diferenta!

De peste 100 de ani, folosirea substantelor chimice este omniprezenta nu doar in cele mai diverse domenii ale activitatii umane, ci si in cele mai uzuale cosmetice sau produse casnice. Pe langa amenintarile reprezentate de invazia E-urilor din alimentatie, agricultura chimizata si poluarea crescanda din marile orase, potentialul pericol reprezentat de substantele chimice camuflate in banalele produse de uz zilnic se adauga pe lista factorilor de risc care nu trebuie ignorati.

Problema reprezentata de aceste substante este mai degraba un paradox inevitabil de cele mai multe ori. Cu alte cuvinte, este imposibil sa se produca pe scara mare sapunuri, detergenti, produse de curatat, cosmetice sau pasta de dinti fara liantul reprezentat de substante chimice. Situatia astfel impusa duce frecvent la elaborarea unui adevarat ghid de supravietuire necesar pentru a cunoaste si alege corect din multitudinea produselor respective.

Frumusete sau sanatate?

Aceasta intrebare ascunde de fapt o alegere pe care orice femeie uraste sa o faca. Dar seriozitatea acestei dileme a convins un numar tot mai mare de chimisti si oameni de stiinta din diverse domenii sa-i acorde importanta in ultimii ani. Productia de cosmetice a devenit o industrie de miliarde de dolari pe plan mondial. In aceste conditii, vorbim de o oferta fabuloasa careia nu-i putem rezista. Insa riscurile apar din cu totul alta parte. Este vorba de insasi starea generala de sanatate a omenirii. Cu alte cuvinte, din cauza asaltului poluarii, stresului si scaderii calitatii alimentelor, sistemul imunitar al populatiei umane este puternic afectat la nivel global.

Aceasta situatie ingrijoratoare face ca din ce in ce mai multe persoane sa prezinte sensibilitati si alergii la efectul substantelor chimice aflate in compozitia banalelor cosmetice sau detergenti. Trebuie mentionat faptul ca produsele cosmetice sunt folosite zilnic la ingrijirea pielii si a parului. Gama lor variata cuprinde sapunuri, lotiuni, creme, sampoane, parfumuri, deodorante, produse pentru igiena orala. Recent, datorita faptului ca majoritatea acestor produse contin substante de risc pentru sanatate, multi dintre medicii si oamenii de stiinta care le studiaza efectele de ani buni recomanda folosirea cu moderatie a acestora.

Multe tipuri de cosmetice nu au termen de garantie. Este recomandat ca orice produs sa nu fie folosit pe o perioada mai mare de 3 luni.

Pe scurt despre riscurile asumate

Majoritatea efectelor secundare negative declansate de abuzul de cosmetice este provocata de sensibilitatea individuala a persoanei in cauza, precum si de bagajul genetic al acesteia. Un alt domeniu incriminat este cel al fibrelor textile artificiale. Majoritatea acestora sunt alcatuite din compusi ai petrolului transformati in tesaturi asemanatoare maselor plastice. Hainele realizate din astfel de fibre produc deseori alergii sau dermatite persoanelor cu un pH al pielii sensibil.

Lenjeria de corp din materiale supraelastice este deseori acuzata de transpiratie excesiva si probleme dermatologice complexe. Cel care insa a atras atentia asupra riscurilor legate de abuzul cosmeticelor este americanul Tom Mower. Acest chimist de prestigiu este totodata presedintele NEWAYS International, o companie care supervizeaza aparitia produselor cosmetice din S.U.A. Cele mai incriminate substante chimice de pe lista lui Mower sunt sulfatul de sodiu, propilen glicolul si caolinul.

Propilen glicolul se gaseste in majoritatea cremelor hidratante in proportii care difera de la produs la produs. Este de fapt un anticoagulant care actioneaza ca o baza in cadrul cremelor respective. Conform doctorului Mower, folosirea in abuz a cremelor hidratante duce la absorbtia propilen-ului prin piele si depunerea acestuia in rinichi.

Sulfatul de sodiu este un component obisnuit in multe game de sampon. Este ieftin si produce spuma caracteristica acestui produs. Se afirma tot mai des ca poate inhiba cresterea parului si poate provoaca cataracta atunci cand intra in contact cu ochii.

Caolinul sau bentonita este ingredientul nelipsit din fondul de ten si este, de asemenea, aceeasi substanta folosita in spuma contra incendiilor. Produsele care contin caolin intr-un procent ridicat pot obstructiona respiratia pielii la nivel facial.

O alta substanta care s-a strecurat pe lista cu probleme elaborata de cercetatori este nimeni alta decat lanolina din lana de oi... Situatia a degenerat datorita pesticidelor si insecticidelor pulverizate peste banala iarba pe care o pasc oile. La aceste substante periculoase, se adauga si organo fosfatii continuti in nutreturile artificiale cu care un numar din ce in ce mai mare de crescatori aleg sa-si hraneasca animalele. Toate aceste toxine nu pot fi eliminate sau procesate de catre oi si se depoziteaza in lana acestora. De aici rezulta fibrele de lana din tesaturi cotate drept „lana naturala“ care sunt responsabile de alergii, eruptii cutanate, infectii ale tesutului cutanat sau inflamari cronicizate ale cailor respiratorii.

Solutii din viitorul apropiat?

Din cauza tuturor acestor situatii de risc precum si a problemelor tot mai des prezentate, deopotriva de asociatii ale drepturilor consumatorilor cat si de firmele producatoare, multi se gandesc deja la tehnologii si metodologii de pionierat. Cum nu se poate vorbi de producerea unor cosmetice sau mai ales a unor produse de curatat in masa, cercetarile pentru descoperirea unor substante chimice alternative si sigure deja au demarat in multe laboratoare de prestigiu de pe mapamond.

Descoperirea unor substante chimice cu rol de lianti, baze de suspensie si efecte asemanatoare celor clasice a fost intotdeauna printre dezideratele cercetatorilor nevoiti sa descopere noi formule pentru producerea la scara industriala a unor produse chimice si cosmetice a caror folosire sa fie sigura pe termen lung pentru sanatate. Dificultatea vine din sectorul chimiei de frontiera, aici este campul de lupta unde specialistii se straduiesc sa creeze si sa experimenteze noi substante cu proprietatile celor considerate periculoase, dar ale caror valente sa fie pe deplin acceptate de colegiile medicale.

Una dintre solutii este oferita de studierea unor compusi extrasi din unele specii de alge marine. Sintetizarea acestora alaturi de substante chimice sigure poate duce in viitorul apropiat la aparitia pe piata a cosmeticelor sau chiar a unor solutii de curatat si dezinfectat cu aceleasi efecte ca produsele actuale. Tehnologiile de viitor au in vizor productia de cosmetice care au ca baza substantele aflate in compozitia multitudinii de plante tropicale, multe dintre acestea inca nestudiate, care pot oferi raspunsul potrivit unor alegeri naturiste chiar si in cazul produselor de curatat.

Substantele de risc si efectele lor


Acetona – se gaseste in unele sortimente de apa de cologne, detergenti, dizolvant pentru oje, detergenti de vase. Conform studiilor medicale, acetona actioneaza ca un depresiv al sistemului nervos central, inhalata poate provoca ameteli si greata.

Benzil acetatul – il gasim in compozitia deodoratilor, sapunurilor, after shave-ului, detergentilor. Poate cauza iritatii ale cailor respiratorii si ale ochilor daca este inspirat accidental.

Colagenul – este produs din piele animala si este un component des intalnit in sapunuri. Abuzul poate duce la corodarea si uscarea pielii. Poate fi un mediu prielnic dezvoltarii bacteriilor.

Dibutil-ftalatul – se gaseste in unele marci de oje. Este interzisa folosirea sa in tarile UE din cauza faptului ca afecteaza functiile sistemului reproducator si distruge glandele endocrine.

Foto: Northfoto, Shutterstock
 

 

Articol de NicuParlog aparut in: nr.30/aprilie2008

 

Newsletter


Abonament

Beneficiaza de ofertele noastre de abonare:
trimitand acest talon
sau online aici