Catelul meu va fi parinte
Cum il ajut?
In timpul sarcinii dar si pe perioada alaptarii, femela depune un efort fizic urias. Din acest motiv, inainte de a ramane insarcinata, catelusa ta trebuie vazuta de un veterinar. O femela subponderala poate avea probleme cand va consuma o cantitate mai mare de hrana necesara atat pentru ea cat si pentru pui, iar una supraponderala poate avea o multime de probleme in timpul sarcinii. Cu alte cuvinte, inaintea perioadei de gestatie femela ar trebui sa fie perfect sanatoasa si cu o greutate normala.
La catei, perioada de gestatie dureaza aproximativ 9 saptamani.
Pana in saptamana a sasea, femelele iau foarte putin in greutate, apoi cresterea
e spectaculoasa. In perioada gestatiei si mai ales dupa a sasea saptamana, nevoile
nutritionale cresc in general cu 25-50%, in functie de rasa din care face parte
femela.
Ce mananca ?
In acesta perioada, alimentatia cainelui trebuie sa fie
completa. Medicul veterinar este cel care iti va spune cum sa ii prepari hrana.
De asemenea, exista hrana solida speciala pentru femelele gestante care contine
absolut toti nutrientii necesari in aceasta perioada. Pe timpul gestatiei, nu e
indicat sa ii oferim femelei vitamine, calciu. Daca sunt luate la intamplare,
aceste suplimente ii pot deregla organismul si pot afecta puii.
Cum stim cand va naste ?
Cand se apropie termenul de 9 saptamani, trebuie sa ii masuram
constant termperatura corporala. Daca aceasta scade de la 39 de grade Celsius
la 37 de grade, este primul semn ca momentul nasterii se apropie. De fapt, este
un semn ca travaliul ar trebui sa inceapa in cel mult 24 de ore. Cainele devine nelinistit, nu mai
are pofta de mancare, nu vrea sa doarma, iar contractiile sunt la distanta de
un minut. Este primul nivel dinaintea aducerii pe lume a puilor. Urmeaza
contractiile foarte puternice care dureaza in general aproximativ o ora si apoi
fatarea propriu-zisa. Expulzarea fiecarui catel este insotita de contractii
puternice. Perioada in care vin pe lume puii nu ar trebui sa dureze mai mult de
patru ore.
Multa hrana pentru
pui
Imediat dupa ce a nascut puii, stapanii constata ca femela
scade in greutate. In aceasta perioada, catelusa are nevoie de 2,3 ori mai multa
hrana decat un patruped obisnuit, pentru a produce suficient lapte. Astfel,
femelele trebuie hranite de mai multe
ori pe zi. Daca medicul veterinar este de acord, stapanii le pot lasa hrana
uscata la discretie in locul unde obisnuiesc sa manance. Perioada alaptarii
dureaza cinci saptamani de la nastere. Intre 5-8 saptamani, catelusii vor manca
si hrana solida, iar dupa 8 saptamani vor fi intarcati. Imediat dupa intarcare,
mama trebuie sa revina la dieta ei normala.
Cum ma comport cu ea?
In timpul in care femela este gestanta, aceasta nu are nevoie doar de mai multa hrana de calitate, ci si de mult mai multa atentie. Incearca sa te comporti cu ea cu blandete, s-o mangai mai des si sa-i vorbesti cald. Daca femela este foarte activa in mod normal, in primele 4 – 6 saptamani, poate sa aiba acelasi ritm de viata. Atentie insa sa nu exagerezi si sa ii dai prea multe comenzi, pe care oricum le executa in mod reflex. In felul acesta, ai obosi-o prea tare. Daca insa femela gestanta nu e perfect sanatoasa sau are o varsta inaintata, in mod normal medicul veterinar o sa-i interzica activitatea fizica sustinuta.
De asemenea, pe perioada gestatiei ar fi indicat sa eviti
drumurile lungi cu masina, mai ales daca nu ai aer conditionat si afara este
foarte cald. Dar chiar daca temperatura e blanda, drumurile lungi cu masina
sunt oricum extenuante pentru femela care asteapta puiuti.
Foto: SHUTTERSTOCK
Articol de Andreea Groza aparut in: nr.30/aprilie2008










