Codul relelor maniere sexuale
O viata sexuala implinita presupune multa "munca" si o comunicare fara cusur. Daca nu esti multumita de cum stau lucrurile in relatia voastra intima, afla ca exista remedii, sunt nenumarate lucruri pe care le puteti face ca sa reaprindeti pasiunea. Iata cele mai intalnite "pacate" intime, greseli pe care femeile si barbatii le fac in timpul sexului. Partenerii lor s-au vaitat prin sondaje si le-am strans plangerile aici, ca sa fie invatatura de minte. Sincer, in cate te regasesti?

1. Simuleaza orgasmul, se tanguiesc aproximativ 48% dintre barbati. Este intr-adevar o mare greseala, pentru ca intri intr-un cerc vicios: el va crede ca face totul perfect si daca nu-i vei spune ce nu merge, nu va schimba absolut nimic. Nu egoul lui, cat viata ta sexuala va avea de suferit din cauza aceasta. Fara sa-i spui ca e un nepriceput, sugereaza-i sa incercati ceva nou sau ia tu controlul si arata-i ce iti provoaca placere. Orice ar fi, discutati despre asta!
2. Refuza sa experimenteze lucruri noi – rutina e cel mai rau lucru care se poate intampla in viata voastra intima. Nu te da inapoi de la a incerca si altceva (sexul pe roluri, pe bajbaite etc.).
3. Tacerea n-are ce cauta in dormitor – daca iti saruta tot corpul, a nimerit fix locul acela care te innebuneste de placere si brusc schimba directia, este numai vina ta. Daca nu il lasi sa stie cand te atinge in locurile potrivite, unde iti place sa te stimuleze, nu are cum sa iasa ceva bun. Data viitoare cand e in locul acela fierbinte, asigura-te ca ii vei spune asta.
4. Nu ignora testiculele – multi barbati spun ca, desi este o zona teribil de erogena pentru ei, partenerele o ocolesc. Preludiul ideal pentru ei (pentru ca, recunosc ca din cand in cand, vor si ei un preludiu pe indelete) include obligatoriu un masaj al testiculelor.
5. Din cand in cand, doamnelor, trebuie sa aveti initiativa – partenerul trebuie sa stie cand il doriti, sa se simta sedus. Ganditi-va cat de placut va simtiti cand el initiaza actul sexual, de ce sa nu-i oferiti inapoi acest sentiment?
6. Nesiguranta nu este incitanta – au si ei o nemultumire mare: nu mai vor lumini stinse care sa-ti ascunda defectele fizice, nu mai vor aceleasi pozitii care nu-ti pun in evidenta minusurile. Si au dreptate, toate aceste lucruri influenteaza negativ relatia sexuala. Gandeste-te ca e cu tine pentru ca te iubeste, cu tot cu colaceii si burtica ta. Uita de ele ca sa te poti bucura cu adevarat de sex. Intr-un sondaj realizat in America, de exemplu, femeile care au o parere buna despre corpul lor, au orgasm in 73% dintre partidele de sex. Cele multumite doar pe jumatate, abia ating 42%.
7. Sa nu crezi ca barbatii pot citi ganduri… Trebuie sa le spui pe sleau
ce-ti doresti de la ei in pat. Multe femei gasesc acest lucru dificil si inconfortabil. Tocmai de aceea isi lasa partenerii sa ghiceasca ce le place, iar acest lucru nu prea are cum sa se intample.
8. Spontaneitatea cantareste mult – femeile sunt acuzate ca privesc deseori sexul ca pe un eveniment bine planificat. Iar barbatii se dau in vant dupa amorul spontan. Scenarii sunt multe, poti sa ii spui sa traga masina pe dreapta si sa-l amendezi cu gandurile tale indecente, sa il intorci din drum cand vrea sa plece la birou pentru ca ai sa-i dai o „sarcina” ce nu suporta amanare etc.
9. Vesnicul dormitor – femeile il prefera numai pe el, dar barbatii nu mai vor sa auda de pat atat de des, pe motiv ca e culcusul rutinei si limiteaza foarte mult actul sexual. Nu te teme sa incercati si alte locuri: masa din bucatarie, canapeaua, masina, cabina de dus.
10. A fost odata ca niciodata libidoul… Foarte multi barbati sunt de parere ca partenerele lor s-au prefacut ca le place sexul pana cand lucrurile au devenit serioase, apoi totul s-a transformat intr-un amor grabit de un sfert de ora in week-end. Ei bine, nu numai ei se plictisesc daca sexul devine previzibil, ci si ele. Si ca sa nu mai primiti plangeri dintr-astea, doamnelor, variati macar un detaliu la fiecare partida de sex. Poate fi o pozitie noua, o alta camera, o alta lumina, cu muzica sau fara, pe jumatate imbracati... E nevoie de putina imaginatie, dar functioneaza de minune.
11. Nu sunt atente la „semnalele” partenerului – dar, se plang si de asta. Multi barbati spun ca, desi ei se manifesta cand sunt innebuniti de placere, femeile nu ii iau in seama. Trebuie sa fii numai urechi la reactiile lui daca vrei sa-l faci sa se simta cu adevarat in extaz.
12. Nu reactioneaza potrivit atunci cand ei au oarece probleme cu erectia. S-au decis, nu vor sa mai auda niciodata „dar li se intampla multora”, nici sa te intorci cu spatele si sa crezi ca se va rezolva de la sine alta data. Vor rabdare si sa continui sa ii stimulezi.
13. Nu inteleg ca (si) in ceea ce priveste sexul, barbatii nu gandesc ca ele. Din aceasta cauza apar frustrari in randul ambelor sexe. Tocmai de aceea comunicarea e atat de importanta. Sa crezi ca pentru barbati dragostea fizica inseamna la fel ca pentru femei sau ca au aceleasi simtiri si dorinte sexuale iti va aduce o viata intima plina de necazuri.
14. Folosesc sexul ca pe o arma, iar acest lucru este cel mai daunator pe care-l poti face intr-o relatie, cred barbatii. Nu mai vor sa refuzi sa faceti dragoste, ca sa te razbuni pentru te miri ce sau pentru ca inca ii porti pica dupa o cearta. Asta nu inseamna ca, desi nu-ti arde de asta, sa te lasi iubita. Nicidecum! Dar sa intelegi ca sexul nu este o unealta de manipulare, ci scopul lui este de a ii aduce aproape pe oameni si de a le oferi placere.
15. Sunt mult prea tandre, cred, spre exemplu, 70% dintre italieni. Si nu sunt singuri, si altii au depus plangeri ca sunt atinsi cu prea multa blandete (mai ales in timpul sexului oral). Ar vrea din cand in cand sa fie surprinsi cu alt fel de miscari… Deschide subiectul cu partenerul tau.
16. 90% dintre femei s-au plans intr-un sondaj ca partenerii lor nu le saruta suficient inainte de actul sexual. Ceea ce barbatii privesc ca pe o pierdere de timp, pentru ele inseamna senzualitate si o intimitate deosebita.
17. Preludiul pe repede inainte – barbatii se excita mult mai rapid decat femeile, care au nevoie de un preludiu destul de indelungat. Daca pana acum te gandeai la maximum 5 minute, incearca 30…
18. Pozitii sexuale complicate – daca le-ai vazut si ti-au placut intr-un film pentru adulti, nu inseamna ca te duc direct in al noualea cer. O pozitie dificila in timpul careia trebuie sa te concentrezi numai pe mentinerea ei nu este deloc erotica. Pozitiile sexuale ar trebui sa iti permita sa te focusezi pe senzatii, nu pe act in sine.
19. Ejaculare precoce – surprinzator, este o problema foarte des intalnita. Iar in majoritatea cazurilor solutia este simpla: reducerea ritmului si controlul respiratiei. Da-i timp si partenerei sa atinga apogeul excitarii.
20. Nu te folosesti suficient (sau chiar deloc) de puterea cuvintelor – nu e loc de tacere in timpul sexului, comunica cu partenera si spune-i cum te simti si cat o doresti. Asa vei afla si ce ii place (si mai ales ce nu ii place) celuilalt. In plus, sexul mut este rece, lipsit de emotii. Invata puterea comunicarii sexuale!
21. Cand s-a terminat sexul, s-a terminat totul – dupa ce ati facut dragoste, nu te grabi sa pui de-o cafea sau sa prinzi ultimul metrou. Sexul inseamna apropierea trupurilor, dar si a sufletelor si avem nevoie sa va simtim aproape si dupa final.
22. Nici o urma de romantism – carei femei nu-i place sa primeasca flori sau sa fie scoasa la o cina surpriza? Folositi asta in avantajul vostru, ca sa creati acea „atmosfera” speciala dupa care tanjim inaintea sexului.
23. Sa-ti dezbraci partenera neindemanatic – invata sa dezgolesti o femeie ca pe un cadou elegant, nu ca pe o jucarie primita de un copil.
24. Sa nu iesi din acelasi scenariu care a devenit rutina – vei fi surprins de cat de excitanta poate fi experienta unei noi pozitii sexuale. Fiecare pozitie presupune o anumita presiune asupra penisului si vaginului si iti ofera o noua perspectiva asupra trupului partenerului.
25. Vorbitul murdar in momentele intime trebuie discutat curat in prealabil cu partenera. Daca nu ati deschis subiectul inainte, o poti incuraja pe ea sa-ti vorbeasca dirty in timp ce va iubiti, ca sa vezi cum reactioneaza. Dar sub nici o forma, nu te aventura cu vorbe deocheate inainte sa ii afli parerea.
26. Ejacularea fara (pre)aviz poate fi o mare problema. Femeile pun in clasamentul celor mai grave neplaceri intime, ejacularea-surpriza. Discuta cu partenera ta, vezi daca e de acord cu ce intentionezi sa faci. Altfel risti ca totul sa se transforme intr-un fiasco.
27. Corpul unei femei inseamna mult mai mult(e) decat clitorisul – asa ca nu te repezi sa il stimulezi numai pe el cand ii faci sex oral sau o atingi. Va fi o experienta iritanta, in sensul cel mai propriu, pentru ea, daca mai inainte nu ii stimulezi si labiile si alte zone erogene. Abia cand e suficient de excitata, poti ajunge si la clitoris, pe care ai insa grija cum il atingi.
28. Nu incerca sa o convingi cu orice pret sa-ti faca sex oral. Putine lucruri urasc mai mult femeile decat mana partenerului care le impinge, chipurile subtil, catre penis. Ii poti sugera ca exista ceva ce ti-ar putea face si care ti-ar produce mai multa placere, dar uita de mana pe post de ghid.
29. Nu te ingriji numai de placerea ta. Daca tu ai simtit extazul, vezi ca si ei sa i se intample asta. Destule femei se plang prin sondaje ca o data ce au atins orgasmul, partenerii lor nu se mai obosesc sa le satisfaca.
Articol de Andra Nastase aparut in: nr22/august2007









