Nimeni nu spune ca despratirile aduc seninatate si fericire fostilor perteneri (desi in unele cazuri afirmatia este valabila), dar nici chinuri de nedescris cum ar fi unii tentati sa creada. O serie de cercetari prin care circa 70 de studenti implicati in relatii de cel putin doua luni, de la Universitatea Northwestern, au fost monitorizati, arata ca tristetea despartirii trece relativ mai repede decat se asteptau. Astfel, daca imediat dupa momentul despratirii ei isi descriau starea sufleteasca ca fiind deplorabila, marea majoritate si-a revenit in mai putin de zece saptamani.

O explicatie ar fi aceea ca oamenii sunt rezistenti, usor adaptabili oricaror conditii si, de cele mai multe ori, nu realizeaza cat de puternic este mecanismul lor psihic de autoaparare. Cei care apeleaza la solutii artificiale de autoprotejare, precum inchiderea in sine, refuzul de a se mai implica intr-o noua relatie de teama suferintei, nu fac decat sa se subestimeze, apreciind in mod eronat capacitatea psihicului lor de a trece peste momentele dificile. Ei refuza sa-si lase organismul sa lupte singur si practic isi anuleaza sansele de a fi fericiti, negand din start posibilitatea ca ceva bun sa li se mai intample in aceasta perioada, iar aici incapatanarea si prejudecatile joaca un rol major.

Oamenii de stiinta sustin ca, din pacate, este foarte greu ca cineva sa-si schimbe teoriile pe care le are cu privire la o anumita problema, atunci cand ele sunt adanc inradacinate in minte. Pentru ca acest lucru sa fie posibil este nevoie de mult timp dedicat introspectiei insa sunt prea putini cei care “isi pierd timpul” cu asa ceva. Daca ar dedica ceva mai mult timp analizarii propriilor trairi si emotii experimentate de-a lungul timpului, probabil ca si-ar da seama ca despartirile prin care au trecut nu au semanat nici pe departe atata suferinta pe cat s-ar fi asteptat.

Articol exclusiv online.