Despratirile, mai usoare decat am crede
Despartirile sunt grele, cu siguranta stim cu totii ca se termina lumea si se crapa pamantul dinaintea noastra atunci cand primim fatala veste. Noi studii arata insa ca dracul nu e chiar asa de negru, iar noi avem cu totii tendinta de a ne simti coplesiti, de a exagera tristetea si nu in ultimul rand de anticipa tot felul de scenarii ireale care nu fac decat sa dea noi dimensiuni suferintei.
Nimeni nu
spune ca despratirile aduc seninatate si fericire fostilor perteneri (desi in
unele cazuri afirmatia este valabila), dar nici chinuri de nedescris cum ar fi
unii tentati sa creada. O serie de cercetari prin care circa 70 de studenti
implicati in relatii de cel putin doua luni, de la Universitatea Northwestern,
au fost monitorizati, arata ca tristetea despartirii trece relativ mai repede
decat se asteptau. Astfel, daca imediat dupa momentul despratirii ei isi
descriau starea sufleteasca ca fiind deplorabila, marea majoritate si-a revenit
in mai putin de zece saptamani.
O explicatie ar fi aceea ca oamenii sunt rezistenti, usor
adaptabili oricaror conditii si, de cele mai multe ori, nu realizeaza cat de
puternic este mecanismul lor psihic de autoaparare. Cei care apeleaza la
solutii artificiale de autoprotejare, precum inchiderea in sine, refuzul de a
se mai implica intr-o noua relatie de teama suferintei, nu fac decat sa se
subestimeze, apreciind in mod eronat capacitatea psihicului lor de a trece
peste momentele dificile. Ei refuza sa-si lase organismul sa lupte singur si practic
isi anuleaza sansele de a fi fericiti, negand din start posibilitatea ca ceva
bun sa li se mai intample in aceasta perioada, iar aici incapatanarea si
prejudecatile joaca un rol major.
Oamenii de stiinta sustin ca, din pacate,
este foarte greu ca cineva sa-si schimbe teoriile pe care le are cu privire la
o anumita problema, atunci cand ele sunt adanc inradacinate in minte. Pentru ca
acest lucru sa fie posibil este nevoie de mult timp dedicat introspectiei insa
sunt prea putini cei care “isi pierd timpul” cu asa ceva. Daca ar dedica ceva
mai mult timp analizarii propriilor trairi si emotii experimentate de-a lungul
timpului, probabil ca si-ar da seama ca despartirile prin care au trecut nu au
semanat nici pe departe atata suferinta pe cat s-ar fi asteptat.
Articol exclusiv online.









