Biletele la concertele lui Kylie Minogue vandute in 30 de minute
Biletele pentru concertele ce vor fi sustinute de Kylie Minogue in Marea Britanie s-au vandut online in numai 30 de minute. Concertele care fac parte din turneul european "KylieX2008" au pus pe jar admiratorii vedetei australiene, care in numai 30 de minute au cumparat toate biletele disponibile. Pentru ca britanicii se dau in vant dupa ea, cantareata a acceptat sa sustina in aceasta tara cateva concerte in plus fata de cele stabilite initial. In cadrul turneului european numit "KylieX2008", Kylie Minogue va mai sustine concerte in Franta, Belgia, Germania, Cehia, Danemarca, Finlanda si Irlanda de Nord.Dupa ce s-a luptat cu cancerul la san in 2006, Kylie a promis fanilor ca revenirea sa va fi spectaculoasa, “o experienta noua si cu totul diferita”, a declarat cantareata. In ceea ce priveste aspectul sentimental al vietii vedetei, se pare ca fostul sau iubit, actorul francez Olivier Martinez, isi doreste foarte mult sa-si petreaca sarbatorile alaturi de ea, potrivit unui apropiat al acestuia. Cei doi si-au anuntat despartirea in februarie 2007, dupa o relatie de patru ani.
Articol exclusiv online (Georgiana Dorobantu)









