Fereste-ti copilul de obezitate!
"Traditionala", pana de curand in America, obezitatea la copii si adolescenti devine si in Europa un fenomen ingrijorator. Medicii considera ca trebuie intervenit cat mai rapid acum, cand fenomenul este in crestere ca urmare a diversificarii produselor foarte ieftine din supermarket, a ciocolatelor si prajiturelelor ambalate, delicioase si hipercalorice, a chipsurilor etc. Mai mult, fast-food-urile s-au transformat pentru foarte multi tineri in locuri sociale, unde se stabilesc intalniri, sau unde se poate accesa gratuit Internetul.

Trebuie sa recunoastem, copiilor le plac painea si fainoasele, ca sa nu mai vorbim de dulciuri. Iar in cazul unora, din pacate, chiar se vede acest lucru. Trist este faptul ca asa incep problemele de greutate la copii si adolescenti, in principal datorita tentatiilor specifice generatiilor: chat-ul, Internetul ori televizorul. Astfel, cea mai mare provocare pentru nutritionisti este sa aiba ca pacienti copii.
De ce? Sunt necooperanti pentru ca este foarte greu sa le identifici motivatia de a slabi. Care este, de cele mai multe ori, zero. Totul porneste se pare de la parinti, bunici sau de la bone! Acesti adulti au initial intentii bune, vor ca micutii sa se hraneasca bine, sa doarma mai mult, sa fie mai „blindati“ in fata racelilor si diverselor imbolnaviri ce survin in copilarie. Cea mai periculoasa s-a dovedit a fi obezitatea precoce, instalata in perioada de la nastere pana in 5 ani, fie din cauza greselilor alimentare ale adultilor, fie genetic.
Sa revenim la teama parintilor sau bunicilor „copilul nu mananca cat trebuie“, specialistii sustin ca este absolut normal ca micutul sa nu manance la fiecare masa la fel de bine si chiar sa aiba anumite preferinte culinare. Nu toti au insa rabdarea de a intelege si a se adapta din mers acestor preferinte asa ca, fie ii indoapa pur si simplu, in timp ce le pun filmul preferat, un joc captivant etc., fie obtin de la pediatru medicamente care sa-i creasca pofta de mancare. Prin urmare, aceasta este una dintre principalele cauze ale obezitatii copilului: supradozarea cu diferite complexe vitaminice in ideea de a-i stimula apetitul.
Copii obezi a adulti obezi
Cu siguranta, gradul de obezitate
din copilarie influenteaza gradul de obezitate la maturitate. Copiii
supraponderali si cei obezi prezinta mai multe riscuri sa ramana la fel in
adolescenta, iar o data cu inaintarea in varsta, cu cat obezitatea se mentine,
cu atat riscul sa devina obezi ca adulti este mai mare. In plus, bolile care
pot afecta un copil prea gras mai tarziu in viata sunt foarte numeroase, de la
diabet, cardiopatie, pancreatita, probleme ortopedice, probleme ale ficatului pana
la apnee de somn (i se opreste respiratia in timp ce doarme), hipertensiune,
probleme cardiovasculare. Obiceiurile culinare le pot determina copiilor
comportamentul atunci cand devin adulti, dar si nivelul metabolic si se stie:
cei grasi din copilarie slabesc foarte greu in comparatie cu cei care au fost
slabi sau normoponderali. Una dintre cele mai grave consecinte ale obezitatii
la aceste varste fragede este influentarea sexualitatii si a dezvoltarii
sexuale. La fetite, principala consecinta este instalarea precoce a pubertatii si
a menarhei (in jur de 8-9 ani), iar la baieti, din contra, o dezvoltare
defectuoasa a gonadelor si intarziere a maturarii penisului si testiculelor. De
aceea, este foarte important ca obezitatea sa fie identificata si tratata cat
mai repede pentru ca, din fericire, la copiii obezi rezultatele tratamentelor
sunt mult mai bune decat la adulti. Mai ales atunci cand surplusul de greutate
este cauzat de greseli de alimentatie, simpla corectare a alimentatiei
reechilibreaza organismul copilului.
Metode de tratament
Daca obezitatea s-a instalat deja
si a fost diagnosticata de medic ca atare, sunt mai multe optiuni pe care le
ai. Mai intai, copilul trebuie sfatuit in ceea ce priveste alimentatia rationala
de medic si parinti si, foarte important, incurajat sa desfasoare o activitate
fizica cat mai crescuta (de la mersul pe jos pana la un sport mai solicitant, inot,
mers pe bicicleta etc.).
Multi psihologi si nutritionisti recomanda ca prim pas, achizitionarea alimentelor periculoase. Atunci cand ii oferi copilului un desert, da-i un exemplu de moderatie. Un alt sfat este sa nu exagerezi. Sunt si tratatii ocazionale, iar micutul nu trebuie sa se simta rusinat pentru ca nu a putut refuza desertul. Daca insa schimbarea stilului de viata al copilului nu are efect, trebuie vazut daca nu este vorba despre o cauza endocrina a obezitatii. Intr-o astfel de situatie, dupa ce copilul a fost consultat de un endocrinolog, sunt obligatorii urmatoarele analize: dozarea hormonilor tiroidieni, a hormonului de crestere si a cortizonului din organism.
In cazul exceptional in care nici un tratament din cele mentionate nu are efect, iar sanatatea copilului este in pericol, unii specialisti recomanda interventia chirurgicala (operatiile pentru reducerea obezitatii s-au dovedit foarte utile la adulti). Aceasta presupune insa destul de multe riscuri.
Prevenirea obezitatii si
diabetului la copii
Conform datelor furnizate de
American Obesity Association „aproximativ 15,5% dintre adolescenti si copii
sunt obezi“. De altfel, specialistii au sesizat o crestere ingrijoratoare a
acestui fenomen in ultimii 7 ani. Cauzele incriminate sunt
sedentarismul, portiile foarte mari de mancare,
consumul excesiv de alimente hipercalorice, pe scurt, deprinderea de obiceiuri
alimentare gresite. Studiul a mai relevat ca doar 30% dintre parinti sunt cu
adevarat ingrijorati de greutatea copiilor lor si vor sa faca ceva. Un alt
aspect care trebuie luat in seama este cresterea ingrijoratoare a frecventei
diabetului in randul copiilor. Alte consecinte dramatice: apnea din timpul
somnului, hipertensiunea, astmul, tulburari de ordin psihologic. Vestea buna
este ca parintii isi pot ajuta copiii sa evite aceste boli grave: diabet si
obezitatea. Iata cum!
Un model demn de urmat
Parintele are cel mai mare impact
din punct de vedere comportamental asupra copilului, desi multe mame sau tati
nici nu realizeaza acest lucru. De aceea, din momentul in care ati decis sa fiti
parinti, trebuie sa acordati o mai mare atentie rolului de model pentru copil,
iar beneficiile se traduc prin castigarea sanatatii intregii familii. Este de
la sine inteles ca un copil nu va alege ca gustare un fruct daca va va vedea
rontaind chipsuri, alune sarate sau biscuiti cu ciocolata. De asemenea, nu va asteptati
ca fetita sau baietelul vostru sa manance cu placere legume fierte la abur, daca
vede in farfuria parintilor cartofi prajiti si chiftelute. Prin urmare, cel mai
bun lucru este sa fiti un bun exemplu, astfel copilul va invata de mic sa
deprinda obiceiuri sanatoase de alimentatie.
Pregatiti de seara micul dejun
De multe ori suntem tentati sa „sarim”
peste micul dejun in graba pregatirilor de dimineata. Acest lucru inseamna insa
scaderea nivelului glicemiei care are drept urmare cresterea ulterioara a
poftei de mancare, ce se poate mentine pe tot parcursul zilei. De aici mai e
doar un pas pana la a ceda usor tentatiei
de a infuleca diverse snack-uri, iar copiii nostri vor proceda exact la fel. Pe
de alta parte, multe studii au aratat ca acei copii care nu isi iau micul dejun
prezinta mai multe probleme de atentie si concentare la scoala, decat cei care
mananca organizat. Cel mai simplu ar fi ca micutul sa gaseasca micul dejun gata
pregatit – paharul de lapte, un bol de cereale, un iaurt, cateva sandwich-uri,
legume gata curatate si taiate (castravete, ardei, rosii) sau fructe si, bineinteles,
sucuri naturale din fructe. Cu timpul insa, va va fi mai usor sa ii si explicati
care sunt beneficiile acestei alimentatii, pentru ca atunci cand va fi singur in
fata tentatiilor sa stie sa le faca fata!
Articol de Oana Cuzino aparut in: nr.26/decembrie2007









